Un lung sir de domni s-a succedat pe tronurile arilor Române. Despre unii dintre ei avem stiri mai multe, altii s-au pierdut în negura timpului, amintirea lor fiind pastrata doar în câte un pomelnic de manastire.

 

Cum se traia la curtile domnesti de odinioara? Care erau ceremonialurile legate de momente însemnate?
Magazin istoric a prezentat cititorilor sai unele evocari ale vietii de la aceste curti, asa cum le-au pastrat cronicile, documentele vremii, însemnari ale calatorilor straini s.a.
Colaboratoarea noastra, cercetatoare la Arhivele Nationale din Iasi, înfatiseaza acum momentul solemn al începutului de domnie.

Singuri stapânitori

Despre ceremonialul încoronarii domnilor arilor Române izvoarele istorice dau informatii cu parcimonie, iar istoriografia a abordat sumar si tangential aceasta problematica. Mai toate cronicile românesti si descrierile calatorilor straini contin, totusi, câteva stiri referitoare la încoronare, însa cel ce va socoti "ca merita osteneala sa spunem câte ceva despre obiceiurile si ceremoniile care se faceau la înscaunarea domnilor de odinioara" este Dimitrie Cantemir. In a sa Descriere a Moldovei, dedica un capitol exclusiv acestui subiect. Tot el face si o periodizare a ceremonialului încoronarii.
Astfel, a existat o prima etapa "de putine ceremonii", o alta de "mai multe solemnitati" si o a treia devenise mai complicat si când "cu totul altul este modul de a se înscauna domnul Moldovei", dupa ingerintele otomanilor în desemnarea domnilor români. Condica lui Gheorgachi (1762) descrie a treia etapa, însa pentru secolul XVIII.

 

Forma de organizare institutional-statala a statelor medievale românesti ara Româneasca si Mpldova a fost monarhia, fiind conduse de un domn sau voievod (principe, duce, palatin), ajutat de sfatul domnesc. Potrivit principiului de drept dominium eminens, atributiile domnului erau foarte largi. Astfel, atât domnul Moldovei - "singur stapânitor a toata tara Moldovei" cât si cel al arii Românesti - "domn stapânind si domnind peste toata ara Ungro-Vlahiei" - erau stapâni de drept divin, invocând mostenirea imperiala bizantina prin vocabula "IO" din titulatura, ocupând tronul "din mila lui Dumnezeu".
In sec. XIV-XVI la domnie s-au aflat dinastiile fondatorilor statalitatii: în Moldova, Bogdanizii sau Musatinii, iar în ara Româneasca, Basarabii. Succesiunea dinastica a functionat pâna la sfârsitul secolului XVI în baza sistemului ereditar-electiv, respectiv domn ales dintre membrii familiei domnitoare - exprimat în sintagma: "sa fie neam de domn si tot neamul sau domni!" Aceasta cvasi-etmisivitate la tron a tuturor descendentilor pe linie masculina de "os domnesc", revenind atât fiilor, cât si fratilor unui voievod anterior si chiar urmasilor pe linie nelegitima, a împietat asupra statutului dinastic în ambele tari românesti, provocând perioade de instabilitate interna.

 

Pentru preântâmpinarea unor asemenea situatii, voievozii români îsi asociau la domnie, în viata fiind, un frate sau un fiu. Domnul îsi desemna succesorul, pe care îl dorea sa fie ales de boieri la moartea sa. Astfel, Alexandru cel Batrân, pe fiul sau, Mihail.

 

Noul domn ales, "unsul lui Dumnezeu", trebuia consacrat ca "stapân al tarii din mila lui Dumnezeu" prin cele doua ceremonii distincte, învestitura si încoronarea.

 

Cum avea loc aceasta investitura în câmp? Iata ce scrie Grigore Ureche în Letopisetul sau, când relateaza despre venirea lui Stefan cel Mare, la 14 iulie 1457, pe tronul Moldovei: "Deci Stefan Voda strâns-au boierii si mari si mici si alta curte marunta, dimpreuna cu mitropolitul Theoctist si cu multi calugari, la locul ce se chiama Direptate, si i-au întrebat pre toti, este cu voia tuturor sa le fie domn. Iara ei cu totii au strigat într-un glas: în multi ani de la Dumnezeu sa domnesti! Si de aici cu totii l-au radicat domn cu voia tuturor, si l-au pomazut spre domnie mitropolitul Theoctist, si de acolea lua Stefan Voda steagul arii Moldovei si se duse la scaunul Sucevei". Interventia aceluiasi domn pentru alegerea succesorului sau, Bogdan al III-lea, a avut loc tot în campum, dupa cum consemneaza Leonardo da Masari.

 

Desi nu este atestata si pentru ara Româneasca, ceremonia întronarii domnilor si aici, în câmp, probabil ca exista. Cert este ca ea înca se mai pastra în Moldova peste un secol. Despot voda a refuzat însa sa participe la înscaunarea sa "în câmp, precum este obiceiul în Moldova", dupa cum relata, la 24 aprilie 1562, în raportul sau, Dandalo, trimisul dogelui Venetiei.

 

"Cu sfântul untdelemn"

Dupa investitura urma ceremonia încoronarii, desfasurata în biserica mitropolitana si oficiata de mitropolit, asistat de alti reprezentanti ai clerului, membri au sfatului domnesc si curteni.

 

Ceremonialul încoronarii, prin ungerea cu mir de catre mitropolit a domnului ales si înmânarea însemnelor puterii - buzduganul si sceptrul (steagul sau alte obiecte de consacrare) - este marcat de influente bizantine conferindu-i-se caracteristici religioase.
Mostenirea bizantina în arile Române, fericit exprimata prin sintagma lui N. Iorga "Bizant dupa Bizant", ilustrata în formularul diplomatic, în sinonimia institutiilor, în costum (folosirea granatzei - mantia imperiala), motivul vulturului bicefal, în oficierea slujbelor religioase, în arhitectura, în pictura religioasa etc., a insuflat domnilor români ideea imperiala. Astfel se explica titlul de tar pentru domnii români prezent în Letopisetul anonim al Moldovei din însemnarea donatorului Tetraevangheliarului de la Humor: "Binecredinciosul si de Hristos iubitorul tar IO Stefan voievod, domn al Moldovlahiei". Titlul de tar îl aflam si pe un manuscris, dat lui Neagoe Basarab, sau în continuarea listei împaratilor bizantini cu "tarii" Moldovei în Cronica sârbo-moldoveneasca.
Incoronarea dateaza, probabil, de la întemeierea mitropoliilor românesti. Ceremonia religioasa, identica în descrierile stolnicului Constantin Cantacuzino sau ale lui Dimitrie Cantemir, cu cele relatate de Gheorgachi, nu a suferit prea mari schimbari în timp.

 

Dar sa urmarim ce se întâmpla în ziua încoronarii.
In sala tronului, dupa moartea celui ce domnise pâna atunci, sfatul domnesc, prin logofat, desemna pe noul domn si îl ruga sa accepte domnia. Acesta rostea un discurs si, însotit de asistenta, se deplasa la mitropolie pentru consacrarea cu sfântul mir a învestiturii. Mitropolitul, împreuna cu episcopii si egumenii marilor manastiri, îl astepta pe domn în fata catedralei. Protocolul cerea ca domnul sa urce câteva trepte, iar mitropolitul tarii sa coboare, cadelnitând, în întâmpinarea lui.

 

Când se întâlneau, domnul îsi facea semnul crucii, saruta Evanghelia si crucea întinse de mitropolit. Intrând în biserica, cu capul descoperit, se îndrepta spre altar, oprindu-se în dreptul usilor împaratesti. Ingenunchea pe rând în fata icoanelor iconostasului. Cei doi episcopi, ai Romanului si Radautilor, în Moldova, si ai Râmnicului si Buzaului, în ara Româneasca, îl luau de brat si-l conduceau pe rând în altar, rotindu-se în pasi de dans în jurul mesei sfinte cântând Isaiia dantuieste. Apoi domnul îngenunchea în fata altarului, cu capul sprijinit de prestol (masa din mijlocul altarului), iar mitropolitul rostea Molitva de încoronare.

 

Acest moment al încoronarii este descris în întregime într-un manuscris aflat la Biblioteca Centrala Universitara din Iasi, copiat de Axinte Uricariul, dupa o traducere mai veche a unei scrieri bizantino-slave, intitulata Rânduiala ce sa face la încoronatia domnilor.

 

Dupa ce mitropolitul îl ungea "cu sfântul untdelemn" ca domn si-i saruta crestetul capului, la rândul sau domnul, sarutând mâna înaltului ierarh si icoanele din altar, se îndrepta spre centrul naosului. Aici mitropolitul îi punea pe cap o coroana de aur împodobita cu pietre scumpe si îl apuca de bratul drept, iar postelnicul de cel stâng si-l urcau pe un tron cu trei trepte, asezat în partea dreapta a bisericii. Dupa primirea "straielor domnesti", domnul se întorcea, calare, la resedinta sa, însotit de mitropolit si de sfatul tarii si, urcat "pe tronul domnesc", primea juramântul supusilor "întru deplina încredere si dreptate si credinta lor nestramutata".

 

La Patriarhia din Constantinopol

Din sec. XVI, întronarea în câmp nu mai este atestata, iar în ceremonialul încoronarii, în timp, vor surveni schimbari. In primul rând, încoronarea va fi facuta fara... coroana, locul ei fiind luat de "cuca de aur" sau "gugimaca", iar însemnele puterii vor deveni "sangiacul" (steag verde cu semiluna) si cele doua "tuiuri" (cozi de cal). Aceste substituiri au loc dupa amestecul Portii în numirea domnilor arilor Române. S-a spus, pornindu-se de la lipsa unor dovezi arheologice, ca nici înainte de interventia otomanilor domnii n-ar fi purtat coroana. Reprezentarile de pe frescele bisericilor, mentiunile calatorilor straini si documente (semanale de regretata Corina Nicolescu) care atesta ca domnii români faceau comenzi pentru realizarea unor asemenea coroane de mesterii din Transilvania infirma aceasta ipoteza.

 

Astfel, Ioan Besius (? - dupa 1563), Johann Sommer (1542-1574) si Martin Literatul ( - dupa 1563) relateaza despre priceperea coroanei în Moldova dupa fuga lui Alexandru Lapusneanu (1561) si porunca lui Despot de a se face doua coroane, dintre care cu una s-a încoronat la "sarbatoarea Bobotezei", 6 ianuarie 1563, "cu cele mai mari ceremonii ale acestui neam, purtându-i-se înainte sceptrul, coroana, sabia si doua buzdugane (?) de aur. ..., dupa ce i s-a pus pe cap coroana... a încalecat si s-a întors purtând coroana pe cap".

 

Prima învestitura a unui domn român sub supravegherea Portii s-a desfacut în 1538, la Suceava, în prezenta lui Soliman Magnificul si a fost a lui Stefan Lacusta. Ea este descrisa în cronicile turcesti. Dupa aceasta data, consacrarea noului domn va fi urmata de confirmarea Portii, repetata, prin trimisul sultanului, în sala tronului, devenita sala divanului - relatata pe larg de Cantemir si Gheorgachi.
Viitorii domni ai arilor Române erau desemnati acum de Poarta, la propunerea vizirului, printr-un act scris, iar numirea se facea de catre sultan. Iata cum se desfasurau ceremoniile la Poarta.

 

Intrunind aprobarea sultanului, candidatul la tron era primit în audienta la vizir cu mare fast. Vizirul îl saluta cu noul titlu de domn, iar acesta saruta caftanul daruit, apoi îl îmbraca. Sarutând mâna vizirului, cerea protectia sultanului pentru el si capuchehaia sa la Constantinopol. La resedinta acestui agent diplomatic avea loc apoi sarbatorirea noului domn, timp în care imbrohorul vizirului (cel ce raspundea de grajduri) îi aducea un cal frumos împodobit, însotit de o suta de cavaleri, 24 de ceausi (curieri) calari si patru alergatori pedestri, care tineau scarile calului. Domnul încaleca si împreuna cu alaiul se îndrepta spre biserica Patriarhiei din Constantinopol, unde clerul în frunte cu patriarhul îl întâmpina. I se cântau axionul si rugaciunile de încoronare a împaratilor bizantini si era uns cu mir. La iesirea din biserica domnul era preluat de suita otomana, care-l însotea pâna la resedinta.

 

A doua zi, urmau felicitarile ambasadorilor straini, iar a treia zi i se trimiteau steagul de domnie si doua tuiuri. Ceremonialul învestiturii la Constantinopol lua sfârsit prin primirea domnului la sultan, care îl înmâna cuca. Domnul înainta cu capul plecat pâna la pamânt si parasea sala retragându-se cu spatele spre usa. Sultanul îi daruia, de asemenea, un cal împodobit cu aur si pietre pretioase, un covor cu fire din aur si argint, o sabie si un buzdugan (topuz). Dupa un nou drum la Patriarhie, domnul si boierii care-l însotisera porneau la drum spre tara.

 

Intoarcerea de la Constantinopol este amplu descrisa de Franco Sivori la urcarea pe tronul arii Românesti a lui Petru Cercel (1583) si de Gheorgachi la înscaunarea lui Grigore Calimachi în Moldova (1761). La întoarcere, domnii arii Românesti erau întâmpinati la Giurgiu de delegatia boierilor si a banului Craiovei, iar în Moldova, la Galati. Inainte de intrarea în capitalele celor doua tari se facea popas la "saivantul" (cortul) domnului, prilej de închinare a boierilor care-i "sarutau mâna si poala".

 

A doua zi dupa intrarea în orasele de domnie se oficia slujba de încoronare la Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iasi sau la Mitropolia din Bucuresti, cu ritualul religios al încoronarii descris mai sus.