Ce ne propunem |
Despre noi | |||
Istoria noastră este batjocorită și călcată în picioare. În contextul european, suntem printre singurele țări (daca nu chiar singura) care nu încearcă absolut deloc să-și afirme identitatea și unicitatea națională la nivel continental sau măcar regional. Toate statele lumii au eroi naționali, noi nu mai avem voie sa avem. Toate statele lumii se mândresc cu istoria lor (chiar dacă unele nu prea au de ce și cu ce). Noi nu mai avem voie sa visăm la acest sentiment. El a fost confiscat, în trecut, de comuniști, iar în prezent de cei care-și spun "naționaliști" dar care, de multe ori, nu se ridică prin acțiuni la înălțimea misiunii lor politice sau sociale echilibrate.
Cum trebuie însă să se raporteze la istorie un om normal, din secolul XXI, care nu a fost nici comunist și nu este nici afiliat ideologic la vreuna din mișcările naționaliste contemporane ? Poate el să se mândrească cu istoria neamului său fără a fi considerat anti-european, șovin sau fanatic ? Poate el să se afirme, în interacțiunile pe care le are cu cei din "afară", ca făcând parte dintr-unul din neamurile mari și cu tradiție în Europa ? Noi credem ca da. De aceea am inițiat această acțiune. Sperăm să nu rămânem singuri ...
|